luni, 21 aprilie 2008

8 lucruri care îmi trec acum prin minte

Leapşa de la Iulia .
1. Sunt dependentă de cafea şi tot ritualul care îl presupune. Sunt oare dependentă şi de ţigări sau ţigările sunt un moft?
2. Performanţă, cuvântul cheie din ultimele 2 săptămâni.
3. Da, există oameni şi frumoşi şi deştepţi, şi pentru că astăzi sunt pesimistă, ei sunt excepţia.
4. Cât de greu e să scrii o carte? şi dacă ajungi să o scrii, după ce o dai la tipărit mai eşti de acord cu ce ai scris?
5. În fiecare an, în perioada primăverii mă reîndrăgostesc de Bucureşti. Sunt deja la a 5-a experienţă de felul acesta, sunt curioasă cât o să mai ţină.
6. Ce este "prima iubire"? Este ea unică sau este repetabilă? Pot fi mai multe "prime iubiri"?
7. Observ că am prea multe întrebări şi prea puţine afirmaţii.
8. "Du-mă fericire în sus, izbeşte-mi tâmpla de stele şi fă-mă coloana sau altceva , mult mai înalt şi mult mai prelung", nu garantez că sunt chiar aşa versurile.
Dau leapşa mai departe Ioanei.